Am sunat la ADP si, desi-mi spusesera de la centrala ca plata locurilor de parcare incepe pe 15 ianuarie, am inteles ca azi au inceput incasarile. Deci…No comment “Politia Comunitara”, exceptie facand “suntem varza”. Am spus-o si nu retractez…
Intre timp m-a mai sunat si un politist sa ma roage sa dau o declaratie…
Desi, poate, ma gandeam sa-nchid blog-ul, il voi pastra. Mai apar in viata mea de zi cu zi intamplari despre care merita sa povestesc pe blog, intamplari despre care e bine sa povestesc, sa se stie, sa fie scris pentru oameni…si-l voi pastra.
Ma pornesc dimineata spre birou la 8:15, 8:30, moment in care locul de parcare, pentru care am contract si pe care il platesc an de an, ramane liber. In zona in care locuiesc sunt mai multe cladiri cu sedii de birouri si sunt toleranta cu persoanele care parcheaza in timpul zilei, chiar si dupa orele 17, in primul rand pentru ca nu e ora la care ajung eu acasa. Vineri, de exemplu, am ajuns la 22:45 si…a inceput distractia…
Pe locul meu de parcare un Hyundai, masina gen microbuz, parcat. M-am uitat pe bord, pe geam…gandindu-ma ca, poate, si-o fi lasat un numar de telefon…e o practica de bun simt, pe care o voi aplica daca voi parca abuziv vreodata. Nimic. Niciun numar. In acest moment am inceput sa ma gandesc „ce fac? Sa o las asa cum a picat? Nu mi s-a parut o solutie, deoarece vorbim de un drept al meu si ma enerveaza cumplit nesimtirea…”cumplit” e putin spus…
Pe la 11 p.m am sunat la Politia Comunitara - 021 9540. Pe la 1 a.m. au venit. Am coborat si am inceput sa ma distrez si mai tare.
„paaaaaai, doamna, n-aveti locul marcat…”
„Ba da este, dar e scris SUB „autobuz””… (o sa-mi plastifiez un rahat de A4 si o sa o si postez pe semi-gard, desi ADP-ul NU m-a informat ca asta e procedura”
„aaaaaa, doamna, contractul dvs. este valabil pana la 31 decembrie….”
„tot contractul meu spune ca „se achita in primul trimestru…” si din chitantele mele va puteti da seama ca achit in luna ianuarie..Nu astept luna martie, dar nici nu ma ingramadesc cu toti pensionarii pe 3 ianuarie (5 ianuarie, in cazul anului 2009)…si suntem in 9 ianuarie. Contractul meu TREBUIA sa fie valabil, conform chitantei, pana pe 20 ianuarie…data la care am achitat.
Ma rog, procedura spunea ca i se da „nesimtitului” un „avertisment pentru 2 ore” si revin dupa 2 ore sa-i administreze amenda 1500 – 2500 lei…Nu m-au sunat la 3 a.m si nu i-am sunat, gandindu-ma, treaza si in asteptarea telefonului „hai sa fiu om, 15 milioane nu-i chiar o suma mica”.
Pe la 11 a.m, azi, adica dupa mai bine de 12 ore, cobor sa plec spre piata, nesimtitul era parcat tot acolo. Mi s-a pus pata si am sunat din nou la Politia Comunitara. Si-aici incepe prostia cea mai mare. Spun cine sunt si ce problema am si mi se spune brusc: „N-aveti niciun drept…anul asta n-ati platit si pe noi nu ne intereseaza ca scrie acolo ca se plateste in primul trimestru…” Am scurtat discutia „bine, unde pot sa depun plangere? Consider ca exista un viciu in sistem/procedura si vreau sa depun o plangere, poate se rezolva, Dupa o fofilare de vreun sfert de ora mi s-a spus „La ADP!”. Multumesc.
Voi merge la ADP si voi incerca sa rezolv chestia asta. Contractul TREBUIE sa fie valabil pana la data la care am achitat. Este NEDREPT sa fie valabil pana la 31 decembrie si sa nu poti achita inainte de 1 ianuarie a anului urmator.
Si, in principiu, e unul din FOARTE rarele momente cand imi pare rau ca nu-s barbat. Nesimtitul trebuia sa ramana SI fara stergatoare SI fara aer in toate cele 4 roti.
Cum ar fi demonstrat ca eu i-am facut raul?
TRIST.
“…Destinul e si el tot o relatie – o harjoana intre gratia divina si efortul dedicat al fiecaruia. Nu ai niciun control peste jumatate din el; iar cealalta jumatate e cu totul in mainile tale, iar actiunile pe care le intreprinzi au consecinte cuantificabile. Omul nu e nicio marioneta in mainile zeilor, nici singurul comandant al propriului destin; e cate putin din fiecare. Galopam prin viata ca niste acrobati de circ, cu picioarele sprijinite pe spinarile a doi cai care alearga unul langa celalalt, un picior pe calul numit „destin”, celalalt pe calul numit „liberul-arbitru”. Si intrebarea pe care trebuie sa ne-o punem in fiecare zi e: cum ii deosebim intre ei?Pe care din cei doi cai trebuie sa-l lasam in pace, nefacandu-ne griji din cauza lui, pentru ca oricum nu-l putem controla? Pe care trebuie sa-l strunim din toate puterile?
Cand vine vorba de soarta mea, sunt foarte putine aspecte pe care nu le pot controla; dar sunt foarte multe lucruri care-mi cad mie in grija. E de datoria mea sa cumpar anumite bilete la loterie, sporindu-mi in felul asta sansele de a fi multumita. Eu decid cum imi petrec timpul, cu cine intreactionez, cu cine imi impart corpul si viata si energia si banii…si, cel mai important, eu imi aleg CE gandesc…”
La multi ani tuturor! Sa aveti parte numai de bucurii.
Sunt egoista Am toate motivele din lume sa spun chestia asta si, pentru ca sunt mandra, n-am niciun motiv sa ma ascund.
1. Stau acasa de sarbatori, in fiecare an, pentru ca e singurul moment din an cand, daca nu-mi place ceva, prefer si POT sa „ma manifest”. Ma iubesc atat de mult incat sa-mi ofer un moment pentru mine. Ma rog, azi si maine – program de birou – in rest, liber, vacanta.
2. D’aia sunt nemaritata la (cei aproape) 33 ani. Ultima chestie la care ma gandesc: cine m-ar fi suportat in conditiile in care de pe 24 decembrie, seara pe la 19:30 am ajuns acasa, pana pe 26 decembrie, cu programul pe care l-am avut eu? (am dormit, mancat, citit, fumat, baut vin fiert – cartea citita: „Mananca, Roaga-te, Iubeste”)
3. Voi repeta acum, pe blog, doar pentru mine, o melodie care mi-a mers la suflet anul asta si o declar “castigatoare 2008″.
Stiti ce-mi doresc pentru anul care urmeaza? „mintea (de pe urma) sa ma tin si de blogareala, dar nu de scris, VREAU sa citesc…chiar daca muncesc 12-14 ore pe zi. Am cunoscut oameni superbi si, in egoismul meu, ma oftic ca nu apuc sa comunic cu ei. Chiar ma oftic, tocmai pentru ca aceasta interactiune imi facea bine si ma facea sa ma simt tare bine.
Am in blogroll oameni deosebiti. Mai am si in viata de zi cu zi oameni deosebiti si, ca o mandra veritabila, acum (aproape) in prag de An Nou…ma bucur si le multumesc.
Multumesc tuturor. Cititi: Manaca, Roaga-te, Iubeste si asculta, da’ asculta bine:
Dupa ce am vazut pe blogul Doamnei adevaratul “banchet virtual” incropit acolo, m-am gandit “Ce sa mai scriu si eu…mai ales dupa ce atata timp am tacut?” dar, brusc, m-am gandit: “Doamna chiar merita toate gandurile bune si urarile din partea prietenilor si chiar te-ai trezit cu gandul ca-i ziua Doamnei si vei scrie…”
Doamna, sa ai parte de tot ce iti doresti, sa fii sanatoasa, norocoasa si optimista! Iti multumesc pentru cuvintele tale bune, pe care mi le-ai spus cand imi era greu si pentru ca ai fost langa mine cand eu eram…departe. Multumesc.
P.S. as fi vrut sa fac si o dedicatie, dar n-am nicio idee in momentul asta…da’ n-ar fi frumos sa mai intru pe blog azi?…
Am cautat spotul lui Vodafone, de la care i se trage “numele”, dar nu l-am gasit. Cred ca era prin 2003- 2004 si tot ce-mi amintesc din spot e dialogul dintre un pusti sasait si peltic cu o camila: “da’ voi aveti sarmale in Egipt, ba, Camila, ba?”
S-a chinuit Camila (mea) sa ne povesteasca in birou despre acest spot, dupa care a trecut la intrebari: “Cum, frate, n-ai vazut/auzit spotul?”; “Hai, ma, inca nu?” Nimeni nu-l auzise si pentru ca-i placuse, in mod vizibil, asa mult, “ba, Camila, ba” i-a ramas numele, chiar inainte sa vedem noi spotul, dar si dupa, pustiul din spot fiind cel putin adorabil. Ca si ea, de altfel.
Despre mormanul de calitati care o impodobesc si o fac sa straluceasca oriunde ar fi, n-am eu caderea sa povestesc. Spun doar atat: “straluceste”.
Camila (mea) merita tot ce e mai bun si mai frumos de la viata.
Multumesc pentru tot.
Si aseara, la 21:21, tot Siveco????
Te-as fi iubit definitiv si irevocabil daca povesteai de platformele de elearning gratuite, de pe net, de zecile, poate sutele, de firme de TINERI care pot face orice tip de content personalizat sau, macar, daca ai fi spus/scris „publicitate”.
Deprimanta stire si deprimanta reluarea ei, deprimanta din perspectiva ca se demonstreaza inca o data…mai multe lucruri.
Ce ar putea justifica prezentarea unei companii si a catorva detalii generale despre serviciile acesteia la stiri, la 21:20, ora de maxima audienta, din punctul meu de vedere? Nu era afisat nimic care sa lase sa se inteleaga faptul ca ar fi publicitate…Ma chinuie intrebarea asta de aseara, dar stiu ca viata e nedreapta…si chiar imi placea postul ala de stiri 
P.S. Nu e companie nou aparuta/nou infiintata si nu vorbea de noi servicii…
…sa-mi mai amintesc uneori. Bineinteles, mi se intampla si sa nu-mi dau seama ce nevoi am, noroc ca am langa mine oameni care (ma) simt…Daca ar avea blog, i-as da link, insa faptul ca n-are si…nimic, de fapt, nu ma impiedica sa-i multumesc 
Si celor care au fost aici, pe blog, si care au lasat un cuvant pentru mine. Multumesc.
Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem şi-al doilea rău?
Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.
Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta şi-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orişicare laş fugar!
Murmurul, azi şi orişicând,
E plânset în zadar!
Iar a tăcea şi laşii ştiu!
Toţi morţii tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd şi cad!
Să râdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit şi-un chiu
Din ceruri până-n iad!
De-ar curge sângele pârău,
Nebiruit e braţul tău
Când morţii-n faţă nu tresari!
Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari
Când râzi de ce se tem mai rău
Duşmanii tăi cei tari.
Ei sunt romani! Şi ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Şi nu le-am da nici lor pământ
Căci ei au cerul lor!
Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
E rău destul că ne-am născut:
Dar cui i-e frică de război
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vânzător vândut
Să iasă dintre noi!
Eu nu mai am nimic de spus!
Voi braţele jurând le-aţi pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Duşmanii lângă noi!