mindra.eu

“…Destinul e si el tot o relatie – o harjoana intre gratia divina si efortul dedicat al fiecaruia. Nu ai niciun control peste jumatate din el; iar cealalta jumatate e cu totul in mainile tale, iar actiunile pe care le intreprinzi au consecinte cuantificabile. Omul nu e nicio marioneta in mainile zeilor, nici singurul comandant al propriului destin; e cate putin din fiecare. Galopam prin viata ca niste acrobati de circ, cu picioarele sprijinite pe spinarile a doi cai care alearga unul langa celalalt, un picior pe calul numit „destin”, celalalt pe calul numit „liberul-arbitru”. Si intrebarea pe care trebuie sa ne-o punem in fiecare zi e: cum ii deosebim intre ei?Pe care din cei doi cai trebuie sa-l lasam in pace, nefacandu-ne griji din cauza lui, pentru ca oricum nu-l putem controla? Pe care trebuie sa-l strunim din toate puterile?

Cand vine vorba de soarta mea, sunt foarte putine aspecte pe care nu le pot controla; dar sunt foarte multe lucruri care-mi cad mie in grija. E de datoria mea sa cumpar anumite bilete la loterie, sporindu-mi in felul asta sansele de a fi multumita. Eu decid cum imi petrec timpul, cu cine intreactionez, cu cine imi impart corpul si viata si energia si banii…si, cel mai important, eu imi aleg CE gandesc…”

 La multi ani tuturor! Sa aveti parte numai de bucurii.

…sa-mi mai amintesc uneori. Bineinteles, mi se intampla si sa nu-mi dau seama ce nevoi am, noroc ca am langa mine oameni care (ma) simt…Daca ar avea blog, i-as da link, insa faptul ca n-are si…nimic, de fapt, nu ma impiedica sa-i multumesc

Si celor care au fost aici, pe blog, si care au lasat un cuvant pentru mine. Multumesc.

George Coşbuc

Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem şi-al doilea rău?

Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.

Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta şi-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orişicare laş fugar!
Murmurul, azi şi orişicând,
E plânset în zadar!

Iar a tăcea şi laşii ştiu!
Toţi morţii tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd şi cad!
Să râdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit şi-un chiu
Din ceruri până-n iad!

De-ar curge sângele pârău,
Nebiruit e braţul tău
Când morţii-n faţă nu tresari!
Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari
Când râzi de ce se tem mai rău
Duşmanii tăi cei tari.

Ei sunt romani! Şi ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Şi nu le-am da nici lor pământ
Căci ei au cerul lor!

Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
E rău destul că ne-am născut:
Dar cui i-e frică de război
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vânzător vândut
Să iasă dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi braţele jurând le-aţi pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Duşmanii lângă noi!

Faptul ca mi-am amintit de Sangria bauta in weekend la mare, m-a facut sa uit ca aseara si azi dimineata n-am avut apa, nici calda, nici rece, ca angajatii ApaNova m-au dat prin plopi, la telefon, cu niste mermeleli cu pretentii de explicatii, ca am preferat sa vin sa ma spal la firma, de dimineata, in loc sa folosesc apa din bidon (urasc sa ma spal la bidon, si la tara la bunici, acum 15 ani, aveam un bazin micut cu robinet si scoteam apa din fantana, o puneam in bazin si ma spalam “la robinet”)…M-a facut sa uit si sa-mi doresc sa scriu mai degraba o postare pozitiva decat una plina de beep-uri si alte semne neintelese …

Deci, Sangria…oh, Doamne, cum a fost! In primul rand, a fost facuta cu cel mai mare simt de raspundere si cu multa simpatie, zic eu. Persoana care a avut ideea, a adus de la Barcelona acum o luna, 5 litri de vin dedicat acestui tip de bautura si s-a ingijit ca si celelalte ingrediente sa fie exact ce trebuie, de aici senzatia mea de “simt de raspundere”. Ingredientele: mere, portocale, lime-uri, au fost taiate de mai multe randuri de maini iscusite, nu si ale mele, eu am fost ucenic de gratar, acesta nefiind cu nimic mai prejos: vrabioara de vital tinuta la macerat 3 zile, cotlet de porc impanat cu nu stiu ce mirodenii…si, bineinteles, nelipsitii mici. Ce sa mai spun? Totul a fost ca la carte si la ApaNova prefer sa nu ma mai gandesc…beep!

 Rezultatul a fost mai mult decat exceptional si, probabil, amintirea asta ma va ajuta sa mai zambesc in diverse imprejurari mai putin placute…

Maine, la ora asta, voi fi pe plaja…sunt mai indemanatica decat reptilele in ce priveste indeletnicirea asta cu statul la soare…ma cam pricep si sa dorm, dar asta e alt subiect.

Doresc sa urez un prietenesc “La multi ani!” celor care-si sarbatoresc ziua numelui maine, de Sfanta Marie, si care intra pe aici si citesc, sa aiba parte de tot ce-si doresc, sa fie sanatosi, norocosi si optimisti.

Tuturor, celorlalti, le doresc un weekend agreabil si linistit.

la care am plans. Lion King este primul desen animat la care am plans. Nu la faza asta, din clip, dar mi s-a intamplat…Inca revad cu placere filmul…

 Mi-am amintit o chestie citita la Paulo Coelho acu’ vreun an. Cred ca aveam nevoie sa-mi amintesc…

A Zen master was resting with one of his disciples. At one point, he took a melon out of his bag and cut it in two so that both could eat it.

While they were eating, the disciple said:

‘Wise master, since everything you do has a meaning, perhaps your sharing this melon with me is a sign that you have something to teach me.’

The master continued eating in silence.

‘Your silence obviously conceals a question,’ the disciple insisted, ‘and it must be this: does the pleasure I am experiencing in eating this delicious fruit reside in the melon or in my tongue?’

The master said nothing. The disciple went on excitedly:

‘And since everything in life has meaning, I think I am close to finding the answer to that question: the pleasure is an act of love and interdependence between us, because without the melon there would be no object of pleasure and without my tongue…’

‘That’s enough!’ said the master. ‘The real fools are those who think themselves terribly intelligent and spend all their time trying to interpret everything. The melon is delicious, and that’s enough, now let me eat in peace!’

De maine imi reiau comentariile pe blogurile…se stiu ele care si, daca nu se stiu, se vor vedea.

Melodia de mai jos mi se pare…completa. Spune tot, cel putin despre mine. Asta “am patit”…ma bucur de viata. In fiecare zi si noapte, pana adorm.

Weekend-ul asta, sambata dupa-amiaza ma intorceam acasa “de prin sat” si aveam in fata un papuc carosat, cam daramat, cu usile deschise pentru ca transporta fier vechi….fierul era, poate, furat. Peste fiarele respective stateau cocotate doua femei tinere. Mi-e greu sa spun daca aveau sange rrom, nu pareau. Pareau mai degraba tinere amarate, care sambata dupa-amiaza munceau…si se uitau la mine, alta tanara, cu ochelari cu rame interesante, la volanul unei masini…

S-au uitat toata distanta in care am stat in spatele lor…si eu la ele. Ma credeti sau nu, erau foarte frumoase. Imi pare rau ca nu le-am facut poze. M-am gandit ca daca erau Citylife sau Pisicot, in locul meu, faceau poze. Eu m-am uitat doar la ele si am incercat sa abordez o fata optimista…pentru ca simt eu ca meritau si pentru ca am mers si eu in papuc carosat uitandu-ma spre masinile din spate…

La ce ma gandeam? Ma bucur ca nu e razboi. Cu arme. Ma bucur ca nu ne confruntam cu catastrofe naturale: cutremure, epidemii si boli scapate de sub control, inundatii sau orice alte situatii limita…desi stiu ca vor veni…

Asta e gandul meu de weekend, si nu numai de weekend. Sunt putine lucruri de care mi-e frica, razboiul e, categoric, pe primul loc…

De maine revin comentariile…

pentru ca am stat in masina, in parcare, sa o ascult dimineata cand am ajuns la “aprozar”, am zis ca e cazul sa stea pe blog