Am sunat la ADP si, desi-mi spusesera de la centrala ca plata locurilor de parcare incepe pe 15 ianuarie, am inteles ca azi au inceput incasarile. Deci…No comment “Politia Comunitara”, exceptie facand “suntem varza”. Am spus-o si nu retractez…
Intre timp m-a mai sunat si un politist sa ma roage sa dau o declaratie…
Desi, poate, ma gandeam sa-nchid blog-ul, il voi pastra. Mai apar in viata mea de zi cu zi intamplari despre care merita sa povestesc pe blog, intamplari despre care e bine sa povestesc, sa se stie, sa fie scris pentru oameni…si-l voi pastra.
Ma pornesc dimineata spre birou la 8:15, 8:30, moment in care locul de parcare, pentru care am contract si pe care il platesc an de an, ramane liber. In zona in care locuiesc sunt mai multe cladiri cu sedii de birouri si sunt toleranta cu persoanele care parcheaza in timpul zilei, chiar si dupa orele 17, in primul rand pentru ca nu e ora la care ajung eu acasa. Vineri, de exemplu, am ajuns la 22:45 si…a inceput distractia…
Pe locul meu de parcare un Hyundai, masina gen microbuz, parcat. M-am uitat pe bord, pe geam…gandindu-ma ca, poate, si-o fi lasat un numar de telefon…e o practica de bun simt, pe care o voi aplica daca voi parca abuziv vreodata. Nimic. Niciun numar. In acest moment am inceput sa ma gandesc „ce fac? Sa o las asa cum a picat? Nu mi s-a parut o solutie, deoarece vorbim de un drept al meu si ma enerveaza cumplit nesimtirea…”cumplit” e putin spus…
Pe la 11 p.m am sunat la Politia Comunitara - 021 9540. Pe la 1 a.m. au venit. Am coborat si am inceput sa ma distrez si mai tare.
„paaaaaai, doamna, n-aveti locul marcat…”
„Ba da este, dar e scris SUB „autobuz””… (o sa-mi plastifiez un rahat de A4 si o sa o si postez pe semi-gard, desi ADP-ul NU m-a informat ca asta e procedura”
„aaaaaa, doamna, contractul dvs. este valabil pana la 31 decembrie….”
„tot contractul meu spune ca „se achita in primul trimestru…” si din chitantele mele va puteti da seama ca achit in luna ianuarie..Nu astept luna martie, dar nici nu ma ingramadesc cu toti pensionarii pe 3 ianuarie (5 ianuarie, in cazul anului 2009)…si suntem in 9 ianuarie. Contractul meu TREBUIA sa fie valabil, conform chitantei, pana pe 20 ianuarie…data la care am achitat.
Ma rog, procedura spunea ca i se da „nesimtitului” un „avertisment pentru 2 ore” si revin dupa 2 ore sa-i administreze amenda 1500 – 2500 lei…Nu m-au sunat la 3 a.m si nu i-am sunat, gandindu-ma, treaza si in asteptarea telefonului „hai sa fiu om, 15 milioane nu-i chiar o suma mica”.
Pe la 11 a.m, azi, adica dupa mai bine de 12 ore, cobor sa plec spre piata, nesimtitul era parcat tot acolo. Mi s-a pus pata si am sunat din nou la Politia Comunitara. Si-aici incepe prostia cea mai mare. Spun cine sunt si ce problema am si mi se spune brusc: „N-aveti niciun drept…anul asta n-ati platit si pe noi nu ne intereseaza ca scrie acolo ca se plateste in primul trimestru…” Am scurtat discutia „bine, unde pot sa depun plangere? Consider ca exista un viciu in sistem/procedura si vreau sa depun o plangere, poate se rezolva, Dupa o fofilare de vreun sfert de ora mi s-a spus „La ADP!”. Multumesc.
Voi merge la ADP si voi incerca sa rezolv chestia asta. Contractul TREBUIE sa fie valabil pana la data la care am achitat. Este NEDREPT sa fie valabil pana la 31 decembrie si sa nu poti achita inainte de 1 ianuarie a anului urmator.
Si, in principiu, e unul din FOARTE rarele momente cand imi pare rau ca nu-s barbat. Nesimtitul trebuia sa ramana SI fara stergatoare SI fara aer in toate cele 4 roti.
Cum ar fi demonstrat ca eu i-am facut raul?
TRIST.
“…Destinul e si el tot o relatie – o harjoana intre gratia divina si efortul dedicat al fiecaruia. Nu ai niciun control peste jumatate din el; iar cealalta jumatate e cu totul in mainile tale, iar actiunile pe care le intreprinzi au consecinte cuantificabile. Omul nu e nicio marioneta in mainile zeilor, nici singurul comandant al propriului destin; e cate putin din fiecare. Galopam prin viata ca niste acrobati de circ, cu picioarele sprijinite pe spinarile a doi cai care alearga unul langa celalalt, un picior pe calul numit „destin”, celalalt pe calul numit „liberul-arbitru”. Si intrebarea pe care trebuie sa ne-o punem in fiecare zi e: cum ii deosebim intre ei?Pe care din cei doi cai trebuie sa-l lasam in pace, nefacandu-ne griji din cauza lui, pentru ca oricum nu-l putem controla? Pe care trebuie sa-l strunim din toate puterile?
Cand vine vorba de soarta mea, sunt foarte putine aspecte pe care nu le pot controla; dar sunt foarte multe lucruri care-mi cad mie in grija. E de datoria mea sa cumpar anumite bilete la loterie, sporindu-mi in felul asta sansele de a fi multumita. Eu decid cum imi petrec timpul, cu cine intreactionez, cu cine imi impart corpul si viata si energia si banii…si, cel mai important, eu imi aleg CE gandesc…”
La multi ani tuturor! Sa aveti parte numai de bucurii.